marți, 18 decembrie 2012

Învaţă să-ţi alegi corect parfumul


Este accesoriul care completează orice ţinută. Te poate face mai misterioasă, mai atrăgătoare, mai elegantă, mai şarmantă. Tocmai de aceea, este important să alegi un parfum care să te reprezinte, să te facă să te simţi bine în pielea ta. Tu ştii care ţi se potriveşte?


  • Util: Învaţă să-ţi alegi corect parfumul
Ceea ce simţi când testezi mirosul unei sticluţe cu parfum poate fi complet diferit faţă de cel emanat pe pielea ta. Motivul este PH-ul. În general, persoanelor cu tenul deschis şi foarte deschis li se potrivesc variantele light ale parfumurilor, în timp ce pe tenul persoanelor cu ten pigmentat, măsliniu, dau mult mai bine miresmele puternice, cu miros intens. Fiecare parfum este compus din trei arome diferite. Nota de top este cea pe care o simţi când pulverizezi, este foarte volatilă şi dispare repede. La câteva minute după, apare nota de mijloc, care defineşte calitatea unui parfum şi poate persista câteva ore. Apoi, îşi face simţită prezenţa nota de bază. Mirosul acesteia începe să se simtă chiar şi la o oră după apariţia notei de mijloc şi poate rămâne până a doua zi.

IASOMIA relaxează, SCORŢIŞOARA dă energie

Ţi s-a întâmplat să decizi ce parfum vrei să foloseşti şi în funcţie de starea de sprit pe care o aveai la momentul respectiv? Inconştient, există tendinţa de a alege anumite parfumuri, în funcţie de dispoziţia ta. De altfel, parfumurile pot fi chiar un foarte bun remediu pentru obţinerea stării de bine. De exemplu, scorţişoara dă energie şi este recunoscută şi ca afrodiziac, în timp ce iasomia, vanilia sau levănţica generează o stare de relaxare.

Trucuri care îţi sar în ajutor!

Când mergi să cumperi un parfum, nu-l folosi şi pe cel cu care te dai de obicei, pentru a nu se amesteca mirosurile. 
► Nu freca locul pe care ai aplicat parfumul, pentru testare, deoarece nu va mai persista şi i se modifică mirosul.
► Dacă ai tenul uscat, va trebui să foloseşti mai des sticla de parfum. Persoanele cu tenul gras sunt mai norocoase din acest punct de vedere.
► Nu amesteca un parfum cu altul. Chiar dacă la început miros bine împreună, combinaţia ar putea fi deranjantă după evaporarea notei de top a parfumului.
► Pentru ca parfumul să miroasă mai mult timp pe corpul tău, foloseşte-l în zonele puternic vascularizate: la baza gâtului, în spatele urechilor, la încheieturile mâinilor şi braţelor.
► Dacă vrei să fii învăluită în aroma preferată poţi să aplici parfumul pe păr, imediat după ce l-ai 
spălat şi uscat.


Sursa: Util: Învaţă să-ţi alegi corect parfumul | Unica.ro http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/util-invata-alegi-corect-parfumul-23234.html#ixzz2FQawYp1V

joi, 13 decembrie 2012

Coco Chanel

Stilul și filosofia lui Chanel  





     Stilul lui Gabrielle Chanel a fost revoluționar pentru anii '20: a creat nu doar haine noi și o noua marcă, ci un nou stil de viață. A creat mai ales pălării și doar după câțiva ani a început să deseneze haine. Mai apoi s-a decis să creeze gențile gigantice, parfumuri (de amintit istoricul Chanel n°5), încălțăminte bicoloră, ceasuri unisex și bijuterii. Interpretând spiritul modernist al epocii, Chanel caută noua imagine de femeie liberă și independentă de bărbați: o femeie liberă, revoluționară, modernă și avangardă. Ceva important de amintit este că Chanel a fost una din primele femei care a îmbrăcat pantalonii.
     Țesăturile preferate ale lui Chanel erau tweed și jersey, iar tailleur-ul a devenit un must (un necesar). Culorile preferate și cel mai des folosite erau negrul, albul, la care se mai adaugă și albastrul-închis, bejul și griul. Conștientizarea propriul corp, comoditatea, masculinitatea, eventual combinată cu feminitatea sunt principiile de bază cu care Coco prin creațiile sale a sedus femei (și bărbați). Stilul său este cunoscut în istorie ca fiind sinonim cu eleganța, rafinamentul și modernitatea, combinate cu confortul.
             

duminică, 9 decembrie 2012

Lampioane




     Lampioanele chinezesti, cunoscute si ca Sky Lantern sau Kongming Lantern, sunt baloane construite din hartie ignifugata si un suport de lemn sau metalic.
 La capat se fixeaza un combustibil solid care, odata aprins, incalzeste aerul din interiorul balonului si il face sa se ridice.


      Lampioanele stau in aer atata timp cat combustibilul arde si incalzeste aerul din interior; dupa ce combustibilul se stinge, lampionul cade inapoi pe pamant. 
     Sunt construite din elemente biodegradabile, prin urmare nu prezinta un pericol pentru mediu.
     In China, lampioanele se folosesc din cele mai vechi timpuri. Se foloseau initial in scop militar, insa au devenit cu timpul folosite la ceremonii si festivitati. In ultimii ani, lampioanele chinezesti au fascinat intreaga lume, devenind nelipsite de la nunti, concerte in aer liber, petreceri private, petreceri de revelion.
        

miercuri, 5 decembrie 2012

Ajun de Mos Niculae

"Mos Nicolae" este sarbatoarea copiilor, este ziua cadourilor pentru copii, a bucuriei si a veseliei. 



       Mai precis, in noaptea de 5 spre 6, se spune ca Mos Nicolae vine la fereastra si pune in ghetutele copiilor dulciuri si alte daruri. Este o sarbatoare a crestinatatii, dar nu numai. In copilarie, toti il asteptam cu nerabdare sa ne bucure cu cate ceva, de regula, dulciuri. 
      Cine este, de fapt, Mos Nicolae? Traditia ortodoxa il identifica pe Sfantul Ierarh Nicolae care a trait in secolele III-IV d. Hr. pe vremea imparatilor Dioclitian si Maximilian (284-305) si care prin viata exemplara traita a devenit placut in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, devenind ierarh si apoi sfant. Exista, de altfel, si o frumoasa poveste cu trei fete sarace carora Sfantul Nicolae le aduce dar de zestre, cate un saculet cu bani pe care il arunca, noaptea, pe fereastra, fara a fi vazut. 
      In Transilvania, Sfantul Nicolae este unul din cei mai venerati sfinti, fiind cunoscut sub numele de San-Nicoara. In folclorul romanesc exista mai multe legende despre Mos Nicolae, diferentiindu-se de la o regiune la alta. 
Se spune ca intr-o cetate cu numele de Patara din partile Asiei Mici traia o familie saraca si numeroasa, pentru ca avea opt copii, iar pe cel mic il chema Nicolae. Si, cum familia traia de pe o zi pe alta, parintii nu reuseau sa le asigure cele necesare copiilor lor. 
     La inceput de decembrie, baietelul implinea zece anisori si, vazand ca parintii nu au posibilitatea sa-i cumpere ghete si ca nu mai poate umbla prin zapada cu cele rupte, ii vine o idee: sa ii scrie o scrisoare lui Dumnezeu sa ii trimita ghete noi. 
      Scrie scrisoarea si o pune la posta. Omul care distribuia scrisorile a tinut aceasta carte postala cateva zile, dupa care i-a spus sefului ca are o scrisoare al carei destinatar este Dumnezeu si nu stie unde sa o trimita. Acesta deschide scrisoarea si vede ca era scrisa de un copilas. 
      Merge la magazine, cumpara o pereche de ghete si le arunca pe geamul casei copilului Nicolae, noaptea, pe ascuns, sa nu il vada nimeni. Copilasul le-a gasit dimineata si mare i-a fost bucuria ca Dumnezeu i-a trimis ghetute noi. 
De atunci, el a depus un juramant in fata lui Dumnezeu ca in momentul cand va ajunge mare si va avea bani, va ajuta pe toti copiii saraci sa aiba ghetute noi cand incepe iarna, iar celor cuminti le va pune dulciuri si alte daruri in ghetute. Se mai spune, totusi, ca pentru copiii care nu au fost cuminti el a pregatit si o nuielusa.
Iata ca pana in zilele noastre, Mos Nicolae isi pastreaza obiceiul cel bun de a aduce bucurie si multa lumina in sufletele copiilor nostri.